Londra este unul din orasele cele mai renumite din lume pentru bogatia si varietatea de magazine. Exista cate ceva pentru fiecare, de la cele mai luxoase si scumpe centre comerciale pana la buticuri si piete pentru toate buzunarele.
Strazi ca Oxford Street sau Regent Street gazduiesc unele din cele mai fermecatoare si elegante centre comerciale ca Selfridges, Debenhams, House of Fraser. Bineinteles nu lipsesc brandurile foarte cunoscute precum si buticurile dedicate ultimelor trenduri in moda. Ambele strazi impreuna ofera cam 4 km de vitrine luminoase greu de rezistat. Liberty pe Regent Street este unul dintre magazinele cu traditie ale Londrei.
Kings Road intre Knightsbridge si Sloane Square este strada preferata a designerilor si in acelasi timp a celebritatilor din lumea intreaga. La fel si Bond Street, unde pe langa haine si incaltaminte veti gasi antichitati, argintarie si opere de arta.
Tot in Knightsbridge se afla cel mai mare (si cel mai scump) centru comercial din Londra - Harrods. Este o atractie turistica de-a dreptul, un muzeu dedicat cumparaturilor. Gazduieste peste 300 de magazine impartite pe sapte etaje.
In general strazile mai mici ascund lucrurile cele mai pretioase si diferite, asa ca daca vreti sa scapati de lucrurile de duzina ale centrelor comerciale, indreptati-va spre buticurile din Soho sau Covent Garden. Multe din magazinele specializate din Mayfair sau St James au drept clienti membri ai familiei regale iar Fortnum and Mason in Piccadilly este preferatul reginei.
Charing Cross Road este renumit datorita numeroaselor anticariate si librarii, desi cea mai mare din Londra si din Europa se afla in Piccadilly - Waterstone's.
E imposibil sa nu gasiti ceva pentru cei mici in cele 5 etaje ale uriasului centru dedicat in exclusivitate jucariilor - Hamley's pe Regent Street, sau in magazinul Disney pe Oxford Street.
Pietele din Londra ofera cate ceva pentru fiecare. Cea mai renumita piata de strada este Piata Portobello in Notting Hill, organizata doar sambata. Este piata dedicata lucrurilor greu de gasit in magazine, de la bijuterii si antichitati pana la cele mai ciudate costume. Camden Town si Covent Garden, deschise in fiecare zi sunt preferatele tuturor pentru haine ieftine si accesorii. Borough Market, (deschisa doar de joi pana duminica) nu departe de London Bridge la sud de Tamisa este dedicata mancarurilor delicioase din toate colturile lumii. Alte piete: Peticoat Lane (duminica dimineata) - piata de flori, Spitalfield langa statia de tren Liverpool Street, pentru haine, fructe si legume (in weekend) sau Bermondsey (sambata dimineata) pentru antichitati.
You are viewing the text version of this site.
To view the full version please install the Adobe Flash Player and ensure your web browser has JavaScript enabled.
Need help? check the requirements page.
Comments